Vicepreședintele ROMAPIS: ”Apicultorii nu vor putea beneficia de un sprijin direct pentru polenizare!”
Agrointeligența -Apicultorii nu au nicio șansă să beneficieze de un sprijin direct pentru polenizare de la Uniunea Europeană, fără să fie incluși în alte sheme de plată. Aceasta este opinia lui Constantin Dobrescu, vicepreședinte al Federația Asociațiilor Apicole din România ROMAPIS, în contextul în care a răspuns unei întrebări formulate de reporterii Agrointeligența – AGROINTEL.RO, în cadrul webinarului cu tema „Raportarea României la strategiile UE în agricultură”, organizat marți, 13 octombrie, de Asociația Eco Ruralis împreună cu ROMAPIS, RDRP și Just Food.
Întrebarea formulată de jurnaliștii Agrointeligența – AGROINTEL.RO a fost următoarea: ”Există o poziție a organizațiilor apicole din România, a ROMAPIS, cu privire la acordarea unui sprijin direct pentru polenizare? Vedeți această schemă necesară ca un sprijin, dar și un liant între apicultură și sectorul vegetal?”
Răspunsul vicepreședintelui ROMAPIS, Constantin Dobrescu, vine să întărească ideea că, deși ar fi necesar acest sprijin direct, el se va regăsi doar în scheme care pun în valoare relația dintre apicultor și fermier, cu recunoașterea importanței polenizării și nu va veni niciodată singular.
”În principiu nu ar avea nimeni ceva împotrivă pentru a primi niște bani pentru polenizare, pentru că într-adevăr, implicit, activitatea apicolă presupune și polenizarea, pe de o parte a culturilor agricole, pe de alta a florei spontane. Valoarea acestor servicii de polenizare depășește de zeci de ori valoarea produselor apicole pe care le obțin apicultorii. Deci din punct de vedere moral, este evident că apicultorii ar avea tot dreptul să primească un sprijin în această direcție.
Dacă vedem această schemă de sprijin ca necesară și un liant între sectoarele apicol și vegetal? Important nu este numai ce ne dorim dar și ce este posibil. Vorbind cu colegii noștri de la alte organziații apicole din estul Europei, nu există nicăieri o asemenea schemă simplistă: apicultorul să primească niște bani exact ca plată făcută pentru polenizarea făcută de albinele lui, de la buget.
Există contracte individuale între apicultori și unii fermieri, dar în România astea sunt cazuri izolate pentru că nici nu există la urma urmei o bună conștientizare la nivelul fermierilor din sectorul vegetal a importanței polenizării. Evident că există însă această posibilitate de includere a relației dintre fermier și apicultor în Eco-schema Polenizator și care în mod implicit reprezintă o recunoaștere a valorii polenizării făcute de albine și o plată făcută de apicultori, dar prin aceste scheme, așa simplist nu cred că se pune problema să fie vreodată acceptabilă.”, a explicat Constantin Dobrescu, vicepreședinte al ROMAPIS (Federația Asociațiilor Apicole din România), pentru Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
La webinarul cu tema ”Raportarea României la strategiile UE în agricultură”, au fost discutate cele mai importante procese de politici publice din Uniunrea Europeană: De la Fermă la Furculiță (Farm To Fork), Pactul Verde European (Green Deal), Politica Agricola Comuna (PAC).
Au mai fost invitați la discuții pe lângă reprezentantul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Bogdan Alecu, și europarlamentarul Daniel Buda (PNL – PPE Group), Nicolae Ștefănuță (USR – Renew Europe Group) și Ramona Duminicioiu – membră a comitetului de coordonare al Asociației Eco Ruralis.
Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură! CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!