agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Tinerii fermieri – ajutor de 100.000 de euro/fermă pe o perioadă de 7 ani

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Tinerii fermieri – ajutor de 100.000 de euro pe o perioadă de 7 ani. Sprijinul pentru beneficiarii schemei de instalare ca șefi de exploatație vor beneficia de un ajutor majorat, dar și de o perioadă mai lungă pentru derularea proiectului cu fonduri europene nerambursabile.

    ”În ceea ce privește tinerii fermieri (până la 40 de ani), care au fost instalați pentru prima dată ca șefi ai exploatației vor primi un sprijin complementar pentru o perioadă de 7 ani (în loc de 5 ani). Sprijinul acordat instalării tinerilor fermieri din capitolul Dezvoltare rurală crește de la 70.000 euro la 100.000 euro. Am introdus termenul de “Noul fermier”, care va avea acces mult mai ușor la fonduri europene, la fel ca tânărul fermier. “Noul fermier” este definit astfel încât să includă: condițiile pentru a fi „șeful exploatației”; formarea profesională și/sau competențele corespunzătoare; o limită de vârstă de peste 40 de ani”, a declarat europarlamentarul român Daniel Buda în cadrul ExpoFerma 2021 – Târg digital de agricultură, la conferința “Accesarea fondurilor europene pentru fermieri în 2021 – oportunități și incertitudini”, care a avut loc, luni – 14 iunie.

    Noua Politică Agricolă Comună ar urma să intre în vigoare din 2023 și să se deruleze până în 2027.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus România: În noua PAC ne dorim să fie susținută atât rasa curată, cât și metisul! Cristina Guseth, Freem House România: ”Sunt trei tipuri mari de fraude cu fonduri europene: conflictul de interese, falsul în declarații și segmentarea achizițiilor publice”

    Ultimele știri

    Forța PAC Junior. Ediția 13 Forța PAC Junior. Ediția 12 Ministrul Adrian Oros: România are 6,2 miliarde de euro alocate pentru perioada de tranziție la noua PAC

    Abonare gratuită la știri