agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Noi reguli pentru subvențiile APIA. Fermierii care pot încasa plățile pe hectar și animale!

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Noi reguli pentru accesarea subvențiilor agricole prin noua Politică Agricolă Comună. Agricultorii și crescătorii de animale care vor putea beneficia de ajutor prin noua Politică Agricolă Comună (PAC) vor fi aceia care vor avea o activitatea agricolă semnificativă. Astfel, se va schimba definiția de ”fermier activ” astfel încât sumele acordate de la Uniunea Europeană să ajungă la cei care lucrează efectiv pământul și/sau cresc animale.

    Europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a anunțat vineri, 23 octombrie, votul acordat pentru introducerea noii reforme PAC pentru perioada 2021-2027. Este foarte posibil, însă, ca perioada de tranziție să cuprindă anii 2021 și 2022, timp în care statele membre să implementeze în legislația națională noile reguli.

    Una dintre noiel cerințe ale reformei PAC se referă la definiția fermierului activ care încasează subvenții agricole achitate în prezent, în România, prin Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. ”Fermierii activi trebuie definiți de către statele membre astfel încât să se garanteze că nu se acordă sprijin celor ale căror activitate agricolă constituie doar o parte nesemnificativă din totalul activităților lor economice, însă fără a se exclude sprijinirea fermierilor care desfășoară mai multe activități. În orice caz, definiția păstrează modelul de exploatație agricolă familială regăsit în Uniune, cu caracter individual sau asociativ, indiferent de dimensiunea exploatației. Dar banii trebuie să ajungă la Adevărații fermieri și nicidecum “la fermierii de canapea”, a anunțat europarlamentarul Daniel Buda.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus România: În noua PAC ne dorim să fie susținută atât rasa curată, cât și metisul! Cristina Guseth, Freem House România: ”Sunt trei tipuri mari de fraude cu fonduri europene: conflictul de interese, falsul în declarații și segmentarea achizițiilor publice”

    Ultimele știri

    Forța PAC Junior. Ediția 13 Forța PAC Junior. Ediția 12 Ministrul Adrian Oros: România are 6,2 miliarde de euro alocate pentru perioada de tranziție la noua PAC

    Abonare gratuită la știri