MADR: Cum s-a tranșat problema subvențiilor agricole pentru fermierii români
Agrointeligența -Ministrul Adrian Oros a participat în perioada 19-20 octombrie 2020, la Luxemburg, la reuniunea Consiliului AGRIFISH. Alături de ministru s-au aflat, din partea Reprezentanței Permanente, Achim Irimescu, reprezentant al României în CSA și Emilia Mohan, conform unui comunicat de presă remis Agrointeligența – AGROINTEL.RO.
În urma negocierilor intense pe durata a 48 de ore (discuții în plen, reuniuni trilaterale la nivel de ministru și la nivel tehnic) s-a obținut acordul pentru poziția Consiliului asupra celor 3 regulamente ale reformei PAC post 2020, cu largă majoritate calificată (un vot contra – LT și 3 abțineri – BG, LV și RO). RO și BG s-au abținut deoarece au solicitat, cu justificări corespunzătoare, actualizarea anului de referință pentru plata ajutorului național de tranziție (ANT) de la ianuarie 2013 la iunie 2018, pentru a nu mai plăti de la bugetul de stat subvenții pentru multe animale care nu mai există (Președinția germană a anunțat în timpul negocierilor cu RO, CZ, SK și BG că va actualiza la anul 2018, dar promisiunea nu s-a mai materializat în compromisul final).
În ansamblu însă, România a obținut: flexibilitate în aplicarea eco-schemelor (care permite reducerea riscului de a pierde circa 400 milioane Euro/an în primii ani); menținerea ANT la nivelul actual (50%) cu o degresivitate de 5% pe an (deși trebuia să nu mai continue după 2020), reducerea plăților directe pentru fermele mari – propunerea adoptată avantajează țara noastră deoarece lasă la latitudinea Guvernului aplicarea plafonării (la 100.000 Euro, la plata de bază, cu considerarea salariilor) sau a plății redistributive; menținerea plafonului de 2000 Euro pentru aplicarea disciplinei financiare (care permite exceptarea micilor fermieri și reducerea birocrației); flexibilitate sporită la controlul condiționalității și aplicarea sancțiunilor pentru micii fermieri; condiții favorabile la aplicarea GAEC 8 și GAEC 9, etc.
Reforma introduce obligații semnificative de mediu și climă pentru fermierii europeni, care ar putea conduce la riscul unei creșteri a prețului la produsele agro-alimentare. Obținerea acordului permite, odată cu votul poziției Parlamentului European din plen, în aceste zile, demararea negocierilor în trilog a reformei, ce va face posibilă adoptarea reformei PAC în semestrul I al anului 2021 și aplicarea de la 1 ianuarie 2023.
Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură! CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!