agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Daniel Buda, PPE: Opt state vor plăti în continuare Ajutoare Naționale Tranzitorii

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Regulamentul de tranziție oferă fermierilor certitudinea necesară planificării investițiilor, dar și forme de sprijin concrete precum Ajutorul Național Tranzitoriu, a anunțat europarlamentarul român Daniel Buda. Vicepreședinte al Comisie pentru agricultură din Parlamentul European, Buda a subliniat că sunt opt țări, între care și România și Bulgaria, care vor putea plăti în continuare subvenții suplimentare de la bugetul de stat.

    În cadrul ședinței plenare a Parlamentului European, pe 15 decembrie, a avut loc o dezbatere extrem de importantă referitoare la Dispozițiile tranzitorii privind sprijinul acordat din FEADR și din FEGA în anii 2021 și 2022. Adoptarea de îndată a regulamentului pentru dispoziții tranzitorii permite agricultorilor să aibă siguranța planificării pentru următorii doi ani.

    ”Regulamentul de tranziție este un instrument legislativ necesar pentru a se asigura continuitatea PAC și, în același timp, menit să prevină apariția unor dezechilibre majore în sectorul agricol. Fermierii au nevoie de certitudine pentru investițiile lor, iar acest regulament le pune la dispoziție instrumentele necesare pentru o tranziție lină către noua politică agricolă comună. În același timp, regulamentul asigură fermierilor finanțarea necesară pentru a face față problemelor actuale cauzate de pandemie, păstrându-le astfel capacitatea de a produce hrană de calitate și la prețuri accesibile pentru consumatori. Un aspect important îl reprezintă asigurarea flexibilitătii între cei doi piloni, ceea ce permite statelor membre transferul între fondurile destinate plăților directe și cele pentru dezvoltare rurală”, a  arătat Daniel Buda.

    Deși Comisia nu a inclus inițial continuarea Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT) în propunerea sa, europarlamentarii au reușit adăugarea acestei forme de sprijin în regulament. ”Sunt opt State Membre care utilizează aceast mecanism de ajutor menit să contribuie la asigurarea durabilitătii fermierilor. Menționez faptul că sprijinul prin ANT este asigurat de Statele Membre în cauză și nu creează sarcini suplimentare bugetului Uniunii. Mai mult, este o formă de ajutor complementară care nu are capacitatea să producă distorsiuni în cadrul pieței unice.
    Pe de altă parte, a fost absolut necesar să includem ANT în acest regulament pentru a se asigura continuitatea în viitoarea PAC. În lipsa unui orizont cu privire la atingerea convergenței externe depline, consider că acest sprijin trebuie continuat în viitoarea politică agricolă comună, așa cum a rezultat din votul dat în cadrul Comisiei AGRI”, a mai precizat reprezentatul PPE.

    Janusz Wojciechowski, Comisar European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a transmis următorul mesaj: „Poziția care urmează să fie adoptată astăzi e foarte importantă pentru a conferi certitudine agricultorilor în următorii ani. În ciuda dificultăților cauzate de pandemie, am reușit să asigurăm dispozițiile tranzitorii. Continuarea plăților pentru zonele îndepărtate, posobilitatea ca statele membre să sprijine mai ușor măsuri de gestionare a riscurilor, finanțarea asistenței tehnice, continuarea ajutoarelor tranzitorii naționale.”

    Regulamentul de Tranziție a fost adoptat de Parlamentul European pe 15 decembrie și asigură continuitatea finanțării sectorului agricol pe următorii doi ani, până la intrarea în vigoare a noii Politici Agricole Comune.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus România: În noua PAC ne dorim să fie susținută atât rasa curată, cât și metisul! Cristina Guseth, Freem House România: ”Sunt trei tipuri mari de fraude cu fonduri europene: conflictul de interese, falsul în declarații și segmentarea achizițiilor publice”

    Ultimele știri

    Forța PAC Junior. Ediția 13 Forța PAC Junior. Ediția 12 Ministrul Adrian Oros: România are 6,2 miliarde de euro alocate pentru perioada de tranziție la noua PAC

    Abonare gratuită la știri