agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Apel la Comisia Europeană să sprijine parteneriatele între micii producători și pentru lanțurile scurte de aprovizionare

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Sprijin mai mare pentru stabilirea de parteneriate între micii producători și pentru lanțurile scurte de aprovizionare. Europarlamentarul român Dan Motreanu susține într-o postare pe pagina sa de Facebook că a solicitat Comisiei Europene să evalueze impactul noii strategii ”De la fermă la consumator” asupra rentabilității producătorilor, dar și asupra prețurilor produselor alimentare și totodată a cerut intensificarea sprijinului pentru stabilirea de parteneriate între micii producători și pentru lanțurile scurte de aprovizionare.

    ”Am solicitat Comisiei Europene să evalueze impactul noii Strategii „De la fermă la consumator” asupra prețurilor produselor alimentare și a rentabilității producătorilor. Dezideratul nostru este să asigurăm o hrană sănătoasă la prețuri accesibile și să susținem totodată producătorii agricoli de-a lungul tranziției ecologice din următorii ani. Este vorba despre un aviz pe care l-am votat astăzi în Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor (IMCO) din Parlamentul European referitor la Strategia „De la fermă la consumator” ”, arată europarlamentarul Dan Motreanu.

    Acesta a dezvăluit și obiectivele prevăzute de strategia ”De la fermă la consumator”. ”Strategia reprezintă o foaie de parcurs către un sistem alimentar european mai sănătos și mai durabil și prevede obiective precum: reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor și a anti-microbienelor, până în 2030, și realizarea agriculturii ecologice pe minim 25 % din terenurile agricole, până în 2030. Obiectivele vor fi sprijinite prin fondurile europene și vor fi implementate îndeosebi prin noi inițiative legislative, dar și printr-o mai bună monitorizare și implementare a legislației existente, în special în ceea ce privește utilizarea pesticidelor, protecția mediului și bunăstarea animalelor”, a spus Dan Motreanu.

    Europarlamentarul român menționează că a mai cerut Comisiei Europene să intensifice sprijinul pentru stabilirea de parteneriate între micii producători și pentru lanțurile scurte de aprovizionare. ”Prin intermediul aceluiași aviz, am cerut Comisiei să intensifice sprijinul pentru stabilirea de parteneriate între micii producători și pentru lanțurile scurte de aprovizionare, care pot reprezenta o sursă de produse proaspete și durabilele la prețuri accesibile pe plan local si regional”, a dezvăluit acesta.

    Citiți mai multe pe acest subiect pe FortaPAC.agrointel.ro

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus România: În noua PAC ne dorim să fie susținută atât rasa curată, cât și metisul! Cristina Guseth, Freem House România: ”Sunt trei tipuri mari de fraude cu fonduri europene: conflictul de interese, falsul în declarații și segmentarea achizițiilor publice”

    Ultimele știri

    Forța PAC Junior. Ediția 13 Forța PAC Junior. Ediția 12 Ministrul Adrian Oros: România are 6,2 miliarde de euro alocate pentru perioada de tranziție la noua PAC

    Abonare gratuită la știri