La Hodac, în Mureș, Caravana ”Forța PAC Junior” a reunit toți elevii interesați să afle ce înseamnă să fii fermier
Agrointeligența -Caravana ”Forța PAC Junior” și-a continuat drumul în județul Mureș, în localitatea Hodac. Am ajuns în comună într-o călduroasă zi de vineri, 11 iunie, unde am fost întâmpinați de doamna Elena Iacob, directoare în cadrul școlii gimnaziale din localitate.
Am fost încântați să vedem că afișele care anunțau venirea noastră erau frumos aranjate la panourile de la avizierul școlii.
Ne-am grăbit să ne întâlnim cu cei circa 30 de copii care ne așteptau în curtea Şcolii Gimnaziale Hodac. Elevii, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, erau nerăbdători să afle de la noi care sunt noutățile în ceea ce i-ar putea privi în viitorul apropiat.
De cum am început să vorbim despre Politica Agricolă Comună, am simțit că le-am stârnit interesul. În localitatea Hodac, o parte importantă din gospodării sunt implicate și în activitatea agricolă, mai ales în activitatea zootehnică.
Nu au lipsit nici întrebările. Elevii ne-au cerut să le spunem ce sprijin vor primi fermele de familie care au ca activitate zootehnia, dar și care sunt avantajele de a fi fermier.
Din discuțiile cu copiii, am simțit că stăm în fața unor viitori fermieri. În timpul liber, elevii își ajută deja părinții la muncile din gospodărie.
Am plecat cu sentimentul că în localitatea Hodac, vom reveni cu siguranță.
Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură! CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!