agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Daniel Buda, europarlamentar: Beneficiile apartenenţei României la Uniunea Europeană sunt incontestabile!

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Daniel Buda, europarlamentar român membru PPE și vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, a declarat marți – 7 ianuarie, că beneficiile apartenenţei României la Uniunea Europeană sunt incontestabile.

    „Uniunea Europeană a asigurat pace şi prosperitate, consacrându-se drept una dintre cele mai puternice structuri economice și politice din lume, lucru care demonstrează că nu există o alternativă la proiectul european,

    Dincolo de principiile şi valorile europene care clădesc şi consolidează orice democraţie, să nu uităm sprijinul financiar primit de România din parte UE. România a beneficiat de 54,43 miliarde de euro de la Comisia Europeană și a contribuit la bugetul Uniunii Europene cu 18,91 miliarde de euro, în perioada 1 ianuarie 2007 – 30 noiembrie 2019. Astfel, în cei 13 ani de apartenență la Uniunea Europeană, România are un sold pozitiv de 35,52 miliarde de euro, fonduri europene primite de țara noastră peste banii cu care am contribuit noi la bugetul UE.

    Iată, deci, că România a beneficiat de peste 35 de miliarde de Euro. Uniunea Europeană este singura structură care a generat și generează beneficii incomensurabile pentru România și celelalte state membre. Iar cetățenii români conștientizează beneficiile apartenenței la UE și susțin proiectul european!„, a postat europarlamentarul Daniel Buda pe pagina sa de Facebook.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC Perioada de tranziție la noua Politică Agricolă Comună. Ce fonduri sunt disponibile pentru fermieri Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus România: În noua PAC ne dorim să fie susținută atât rasa curată, cât și metisul!

    Ultimele știri

    Cristina Guseth, Freem House România: ”Sunt trei tipuri mari de fraude cu fonduri europene: conflictul de interese, falsul în declarații și segmentarea achizițiilor publice” Forța PAC Junior. Ediția 13 Forța PAC Junior. Ediția 12

    Abonare gratuită la știri