agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Viitorii legumicultori de la școala din Vișina Nouă, Olt, interesați de veștile despre noua PAC

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Caravana ”Forța PAC Junior” și-a continuat drumul în județul Olt, în localitatea Vișina Nouă. Am ajuns în comună miercuri, 31 martie 2021, unde am fost întâmpinați de doamna Director Director Lorina Sidonia Savu.

    Ne-am bucurat să vedem că afișele care anunțau venirea noastră erau frumos aranjate la panourile de la avizierul școlii.

    Ne-am grăbit să ne întâlnim cu cei circa 25 de copii care ne așteptau în cea mai mare sală de clasă a Şcolii Gimnaziale Vișina Noua. Elevii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, erau nerăbdători să afle de la ”musafiri”, adică de la noi, care sunt veștile pe care le aducem.

    De cum am început să vorbim despre Politica Agricolă Comună, am simțit că le-am stârnit interesul. În localitatea Vișina Nouă, o parte importantă din gospodării sunt implicate și în activitatea agricolă, mai ales în producția de legume la solar. Roșiile de aici sunt vestite, la fel ca toate cele din zona Olteniei.

    Nu au lipsit nici întrebările. Elevii ne-au cerut să le spunem ce sprijin vor primi fermele de familie care produc legume in spații protejate.

    O altă rugăminte pe care am primit-o a fost să revenim și să trimitem vești despre cum evoluează lucrurile în privința deciziilor privind micile fermele de legume, așa cum sunt cele din localitatea Vișina Nouă.

    Din discuțiile cu copiii, am simțit că stăm în fața unor viitori fermieri. În timpul liber, elevii își ajută deja părinții la muncile din gospodărie și din solar. Mulți știu deja ce presupune vânzarea la piață, cât de importantă este ambalarea și prezentarea produselor.

    Am plecat cu sentimentul că vom reveni la Vișina Nouă. Și că, în câțiva ani vom scrie despre tinerii fermieri din această comună.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Elevii din Vădastra au primit cu interes informațiile despre fondurile pentru agricultura din comuna lor Caravana ”Forța PAC Junior” a ajuns la Vădăstrița, o comună cu grădini îngrijite și tineri interesați de agricultură În Urzica, elevii învață să aibă grijă de plante. Primele lor răsaduri cresc frumos pe pervazul din clasă

    Ultimele știri

    Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC Ioan Gociman, Asociația Aberdeen Angus România: În noua PAC ne dorim să fie susținută atât rasa curată, cât și metisul! Cristina Guseth, Freem House România: ”Sunt trei tipuri mari de fraude cu fonduri europene: conflictul de interese, falsul în declarații și segmentarea achizițiilor publice”

    Abonare gratuită la știri