agrointel.ro
ForțaPAC
  • Știri
  • Video Forța PAC
  • Evenimente Forța PAC
  • Special: Forța PAC JUNIOR
  • Despre proiect
  • Ministrul Oros: Data de referință a ANT – folosită fraudulos. Dacă renunțăm, banii pot merge la SCZ pe animale reale!

    Agrointeligența Agrointeligența -

    Ministrul agriculturii, Adrian Oros, a declarat într-o întâlnire pe care a avut-o cu fermierii din Galați că pentru plata Ajutorului Național Tranzitoriu (ANT) se caută soluții astfel încât ”vânătorii de subvenții” să nu mai primească bani fără să mai aibă animale în exploatații. Ministrul de resort spune că o soluție ar fi ca această subvenție să nu se mai dea deloc, iar banii să fie transferați către bugetul Sprijinului Cuplat Zootehnie (SCZ), acolo unde subvențiile se plătesc pe animalele reale din ferme.

    ”Din păcate, nu o să putem, vom aduce anul de referință…o să-l actualizăm, dar nu știu cum o să-i putem opri pe acești șmecheri…pentru mine personal vânătorii aceștia de subvenții sunt cel mai mare pericol care s-a întâmplat agriculturii românești. Au venit în agricultură oameni care nu au avut nimic de-a face cu agricultura și au venit doar pentru subvenții, și în alte țări au venit, dar la noi parcă sunt cei mai mulți. Și foarte mulți bani sunt sifonați semilegal, aceasta este o modalitate semilegală, este legal, dar e imoral prin faptul că îți înregistrezi un număr de animale mai mare, după care tu 7 ani iei. Nu știu cum o să găsim soluția să scăpăm de această dată de referință sau renunțăm la ANT și spunem că banii ăștia îi dăm în SCZ și îi dăm măcar pe animale reale pentru că altfel va continua această fraudă, că practic este o fraudă. Vrem să facem în cadrul fiecărei măsuri și submăsuri și să alocăm fiecăreia o sumă distinctă să nu mai fie concurența aceasta care de multe ori este neloială”, a explicat ministrul Adrian Oros la Galați.

    Data de referință, folosită fraudulos

    Ministrul de resort a mai spus că România data de referință, care este 2013,  a fost folosită ”fraudulos”. Pentru ANT există un regulament, dar în nicio țară europeană unde se dă acest ANT, această dată de referință nu a fost folosită în mod fraudulos, noi și aici am reușit să fraudăm această dată de referință, acolo structura, practic numărul de animale și numărul de ferme este cam constant și niciun fermier nu-și scade brusc numărul de animale în mod voit, doar dacă dă o boală sau este un accident și atunci statul înțelege să îl ajute pe fermier și anii următori chiar dacă are animale mai puține decât inițial, ca să-și revină, să nu falimenteze, să nu tragă după el și pe alții că și acolo sunt în relații comerciale unul cu altul, se împrumută…Și atunci când am pus problema aceasta cu anul de referință 2018, că am încercat să forțăm printr-o lege…ăștia de la Comisie nu înțelegeau, că nimeni în Europa nu face așa ceva, să se înregistreze cu un anumit număr de animale, după care să și le vândă după care 7 ani să fumeze și să ia bani. Noi și aici am găsit o șmecherie”, a spus ministrul Oros.

    Doar 5 țări mai dau ajutorul național tranzitoriu

    Oros a mai explicat fermierilor că ANT-urile sunt primite de agricultorii și crescătorii de animale din 5 țări membre și a fost gândită ca o măsură care să egalizeze subvenția europeană la nivelul tuturor țărilor. ”Din nefericire aici sunt 2 aspecte, pe de o parte, majoritatea țărilor europene nu dau acest ANT, noi, bulgarii, ungurii, polonezii, suntem vreo 5 țări care dăm acest ANT. Acesta este ajutorul național tranzitoriu care se dă din bani de la bugetul național tocmai pentru a compensa faptul că în urmă cu foarte mulți ani, când s-a semnat tratatul de aderare, dar asta este istorie, nu are rost să ne plângem, dar explicăm oamenilor, subvențiile care atunci au fost agreate și semnate, s-a bătut palma și s-a semnat, subvențiile fermierilor din România și Bulgaria, că am intrat ultimii și deodată în Uniunea Europeană, au fost mult mai mici, urmând ca să ajungă la media europeană, la convergență abia în 2026”, a mai punctat ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

    Acesta a mai completat că în privința convergenței nu mai poate fi schimbat nimic până în 2026. ”Nu mai poate fi schimbat nimic. Chiar dacă noi am crezut că acum începe un nou exercițiu bugetar și am tot susținut convergența. Nu, s-a bătut palma, s-a semnat, abia în 2026 media europeană va fi ca și subvențiile românilor și atunci s-a găsit această soluție: să se dea sprijinul cuplat pentru sectoarele aflate în dificultate, care este din bani europeni, este o din anvelopa generală și date pentru domenii aflate în dificultate tocmai pentru a sprijini sectoarele și ajutorul național tranzitoriu, tot din acele domenii, dar din bani de la buget”, a conchis ministrul.

    Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski a declarat luni, 21 septembrie, la Consiliul Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit) că CE nu este de acord cu continuarea ajutoarelor naționale de tranziție (ANT). ”(…) Încă o dată aș vrea să exprim punctul de vedere nefavorabil al Comisiei față de constituirea Ajutorului Național de Tranziție (ajutorul național tranzitoriu – ANT n.r)  pentru a se evita concurența neechitabilă pe piața internă. Vreau să vă reamintesc că aceste ajutoare naționale de tranziție au fost introduse în perioada anterioară de tranziție, în 2013 și s-a ajuns la un acord politic ca ele să se încheie în 2020. Cât privește sprijinul de venit suplimentar, complementar pentru tinerii fermieri aș vrea să clarific faptul că această dispoziție ne permite realizarea unei plăți egale prin diferențierea între plățile la hectar. Ca atare Comisia consideră că nu este necesar să se mai adauge o complexitate în plus”, a arătat Wojciechowski.

    Prezent la reuniune, ministrul agriculturii Adrian Oros nu a menționat despre această plată. În schimb ministrul ungar al Agriculturii, István Nagy, a fost una dintre vocile care a susținut să cere menținerea acestei schemei pentru fermieri. ”Referitor la  plățile directe, sunt de acord cu propunerea președinției, salutăm în mod deosebit propunerea privitoare la plafonare, care va da statelor membre posibilitatea de a se alinia la nevoile specifice în ceea ce privește distribuirea fondurilor. Considerăm că și redistribuția fondurilor trebuie să rămână cu caracter voluntar, mai ales dacă statele membre hotărăsc să se folosească de plafonare. Cu privire la sprijinul voluntar, în materie de plafonare, dacă statele membre vor ar trebui să poată depăși acele 30% plus 2%. Pentru Ungaria, menținerea ajutorului de tranziție este fundamentală, de aceea vrem o propunere care să permită continuarea unei eliminări treptate a ajutoarelor directe. Eliminarea treptată acum ar crea probleme majore în sectoarele relevante. Reforma din 2008 nu conținea în textul său o eliminare structurată”, a spus István Nagy, în intervenția sa din cadrul reuniunii Consiliului Agrifish.

    CITIȚI ȘI:Comisia Europeană – Punct de vedere NEFAVORABIL pentru plata subvențiilor ANT către fermieri!

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Căutare în articole

    Te-ar mai putea interesa

    Noua reformă PAC, adoptată în Parlamentul European. Deciziile care schimbă viața fermierilor români Noi reguli pentru subvențiile APIA. Fermierii care pot încasa plățile pe hectar și animale! S-a votat noua PAC! Tinerii fermieri primesc 100.000 de euro pe o perioadă de 7 ani!

    Ultimele știri

    S-a votat la Bruxelles! Data istorică ADOPTATĂ pentru ANT BOVINE: 1 iunie 2018! MADR: Cum s-a tranșat problema subvențiilor agricole pentru fermierii români Este nevoie de sprijin cuplat și la rapiță, floarea-soarelui și porumb! Propunere la Bruxelles!

    Abonare gratuită la știri

    20200920