Fonduri europene mai mari pentru tinerii crescători de animale prin noua PAC
Agrointeligența -Fără un sprijin eficient și consistent, fermierii mici vor deveni tot mai mici, cu consecințe nefaste atât în sectorul agricol, cât și social, avertizează europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.
Daniel Buda povestește pe pagina proprie de Facebook despre vizita pe care a efectuat-o la mai mulți fermieri tineri care au accesat fonduri europene prin sub-măsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.
”Zilele acestea, am avut ocazia să vizitez câțiva fermieri din regiunea Transilvaniei! Lucruri știute, unele modificate, altele perpetuate și care, cu greu ajung de de la firul ierbii în sferele înalte ale decidenților politici. Unele lucruri trebuie desigur, corectate deoarece “nu au nici cap și nici coada!” Iar rezolvările sunt fie la nivel național, fie la nivel european. Nu mai puțin importante sunt modelele de bune practici și de succes în atragerea și implementarea proiectelor cu fonduri europene”, a spus oficialul european.
Programul Tânărul Fermier, cu un cuantum majorat de până la 100.000 euro/exploatație
Acesta arată că a avut astfel ocazia să viziteze ferma tânărului inginer zootehnist, Ionuț Horincar, care deține o fermă de vaci de lapte cu un efectiv total de 70 de capete. Acesta a reușit să atragă fonduri din cadrul “Programului Tânărul Fermier” (Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri).
”De precizat, în această perioadă de tranziție 2021-2022, se alocă sume de până la 100 de milioane de euro pentru submăsura 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri. În 2021, programul Tânărul fermier va dispune de un plafon maxim de 70.000 de euro pentru fermele integrate sau bio. Dorința și eforturile fermierilor de dezvoltare și modernizare se lovesc de hățișul birocratic, fie la nivel național, fie parte la nivel european. Cu alte cuvinte, nu poți accesa fonduri pe modernizare până nu îți finalizezi proiectul pe programul Tânărul fermier! Aparent are o logică aceasta abordare, dar este doar aparent. Spun asta deoarece în contextul unei crize acute a forței de muncă în agricultură, nevoia de modernizare a exploatațiilor agricole devine una presantă. Achiziționarea unei baze materiale care să înlocuiască forța de muncă este vitală pentru ca aceste exploatații mici să se dezvolte și să se consolideze!”, a mai spus Daniel Buda.
Conform acestuia, fermierii la început de drum nu au foarte mulți bani proprii să investească, iar acest lucru determină ca mai departe, exploatațiile lor să rămână mici și foarte mici, pe când cele mari vor fi și mai mari. ”Este de ordinul evidenței aritmetice că fermierii mici și mijlocii sunt vitali nu doar pentru agricultură, cât și pentru păstrarea unui echilibru în mediul natural! Să nu mai vorbim de importanța furnizării de alimente proaspete în lanțul scurt de aprovizionare. Tocmai de aceea, acest lucru trebuie corectat astfel încât sprijinul să fie consistent până când acești fermieri vor putea sta pe picioarele lor. Aceste prevederi trebuie să se regăsească în noul Plan Național Strategic, ce urmează a fi întocmit de Ministerul Agriculturii și supus aprobării Comisiei Europene”, mai susține oficialul.
România de astăzi are nevoie deopotrivă de toate fermele, şi de cele mici şi mijlocii – de familie, şi de cele mari
Daniel Buda mai atrage atenția că nici prețul la lapte nu este unul competitiv. ”Un preț de 1,45 lei pe litru de lapte, pe timp de vară, pe sistem ecologic nu este de natură să asigure o creștere a durabilității fermelor”. Așa cum am spus, România de astăzi și Europa de astăzi, are nevoie deopotrivă de toate fermele, şi de cele mici şi mijlocii – de familie, şi de cele mari. Iar echilibrul din noua PAC între aceste tipuri de ferme va garanta că ele vor rezista mai departe în spaţiul agricol, dar și că vor fi competitive pe piață și vor furniza consumatorilor hrană de înaltă calitate și la prețuri accesibile”, a subliniat eurodeputatul.
Potrivit acestuia, în noua Politică Agricolă Comună, schemele ecologice vor reprezenta un real ajutor pentru toți cei care aleg practicile sustenabile de mediu. ”Schemele ecologice sunt un nou instrument menit să recompenseze fermierii care aleg să facă un pas mai departe în ceea ce privește protejarea mediului și adaptarea la schimbările climatice. Viitoarea PAC va juca un rol crucial în gestionarea tranziției către un sistem alimentar durabil și în sprijinirea fermierilor europeni. Am încrederea că fermierii români vor profita de fondurile prevăzute în noua PAC, contribuind astfel la modernizarea și durabilitatea zonelor agricole, dar și la consolidarea poziției fermierilor pe piață. Până atunci, noi, factorii politici responsabili trebuie să facem tot ceea ce este necesar”, a conchis Buda.
Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură! CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!