Fonduri europene agricultură 2021: Primele ghiduri vor fi lansate în maxim 10 zile
Agrointeligența -Anunțul ministurlui Adrian Oros pentru fermierii care vor să acceseze fonduri europene în 2021. Primele ghiduri cu condițiile de accesare a banilor nerambursabili ar urma să fie făcute publice în maxim 10 zile, fiind vorba despre acele situații în care nu s-au făcut modificări față de anii precedenți.
”Legat de lansarea ghidurilor, le vom lansa și vom anunța exact când primim ultimele observații de la Comisie (Comisia Europeană – n.r.). Sper ca această săptămână să fie ultima, ultimele clarificări cu Comisia pentru că pentru fiecare măsură în parte au cerut explicații de ce am modificat sau de ce am pus o sumă sau alta. Acele ghiduri care nu vor suferi modificări o să le lansăm în dezbatere publică în maxim 10 zile, celelalte unde vrem să aducem modificări cerute de aplicanți o să dureze mai mult dezbaterea, până va avea forma finală”, a declarat Adrian Oros în cadrul Conferinței ”Mentalitate antreprenorială pentru dezvoltarea mediului rural”.
Iată cum susține Adrian Oros că se vor împărți banii europeni pe măsuri și submăsuri în următorii doi ani:
- Submăsura sM4.1 „Investiții în exploatații agricole”: 760 mil. euro alocare publică (CFM) pentru componentele:
– achiziții simple si echipamente de irigații în fermă: 125,00 mil. euro
– vegetal (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55,00 mil. euro
– zootehnic (condiționare, procesare în fermă și marketing): 55,00 mil. euro
– tineri fermieri (achiziție utilaje – vegetal și zootehnic): 75,00 mil. euro
– zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – NAȚIONAL: 240,00 mil. euro
– zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – MONTAN: 60 mil. euro
– legume (inclusiv în spatii protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing): 100,00 mil. euro
– legume, cartofi (condiționare, procesare și marketing): 50,00 mil. euro
- Submăsura sM4.1a „Investiții în exploatații pomicole”: 122,70 mil. euro alocare publică (CFM)
- Submăsura sM4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole”: 140,00 mil. euro alocare publică (CFM)
- Submăsura sM4.2a „Sprijin pentru investiții în procesarea și marketingul produselor din sectorul pomicol „: 10 mil. euro alocare publică (CFM)
- Submăsura sM4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole” – componenta drumuri agricole: 100,66 mil. euro alocare publică (CFM)
- Submăsura sM6.1 „Instalare tineri fermieri”: 100,00 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura sM6.2 „Sprijin pentru înființarea de activități neagricole”: 50,00 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura sM6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”: 87,00 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura sM6.4 „Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”: 100,00 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura sM9.1 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”: 5,00 mil. euro alocare publică (CFM)
- Submăsura M10 „Agromediu și climă”: 142,00 mil. euro alocare publică (CFM) și 146,76 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura M11 „Agricultură ecologică”: 129,63 mil. euro alocare publică (CFM) și 102,65 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura M13 „Plăți pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice”: 660,12 mil. euro alocare publică (CFM)
- Submăsura M14 „Bunăstarea animalelor”: 273,60 mil. euro alocare publică (CFM)
- Submăsura sM16.4 „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”: 40,00 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura sM16.4a „Sprijin pentru cooperarea orizontală și verticală între actorii din lanțul de aprovizionare”- pomicultură. 10,00 mil. euro fonduri EURI
- Submăsura sM17.1 „Prime pentru asigurarea culturilor a animalelor si a plantelor”: 20,00 mil. euro alocare publică (CFM)
- Măsura➢ M19.1 „Sprijin pregătitor pentru dezvoltarea Strategiilor de Dezvoltare Locala (viitoare)”: 5,00 mil. euro fonduri EURI
- Măsura M19.2 „Sprijin pentru implementarea acțiunilor în cadrul strategiei de dezvoltare locală”: 100 mil. euro alocare publică (CFM)
- Măsura M19.4 „Sprijin pentru cheltuieli de funcționare și animare GAL-uri ”: 23,00 mil. euro fonduri EURI.
Citiți mai multe pe FortaPAC.agrointel.ro
Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură! CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!